Complexul Muzeal Arad

 

Piaţa G. Enescu nr. 1, tel: 281847)

Secţia istorie ( Palatul cultural, intrare dinspre Bd. Dragalina)

Secţia de arheologie şi istorie cuprinde 15 săli de expoziţie, situate la primul şi al doilea etaj al Palatului Cultural. Cele peste 2000 de exponate ilustrează evoluţia zonei arădene, de la primele urme ale prezenţei umane până la instaurarea regimului comunist şi constau în machete ale unor cetăţi medievale, sigilii, obiecte meşteşugăreşti, manuscrise vechi, accesorii vestimentare,  podoabe, fotografii de epocă. Dintre piesele semnificative ale  colecţiei muzeului, fac parte: uneltele cioplite din silex şi opal cu o vechime de 100.000 de ani, reprezentând cele mai vechi urme ale prezenţei umane în zona Aradului; figurina de pe peretele unui vas “Venus de la Sâmpetru German”, datată cca 3900 î. Hr.; monedele dacice de argint din sec. III, II î. Hr de la  Şilindia; descoperirile din Cetatea de Pământ de la Vladimirescu, datată sec. VIII – IX;  diploma de oraş liber regesc a Aradului, înmânată autorităţilor locale în anul 1834; obiectele personale ale celor 13 generali ai armatei revoluţionare maghiare; steaguri, arme şi acte oficiale  ale Gărzilor şi Consiliilor Naţionale Române, din perioada realizării Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Programul de vizitare este: marţi – duminică: 9-17

Secţia ştiinţele naturii (Palatul cultural, parter, intrare dinspre Parcul Copiilor)

În prima sală a expoziţiei pot fi vizualizate colaje fotografice sugestive reprezentând galaxii, supergalaxii, supernove, sistemul nostru solar, precum si machete ale unor rachete şi nave cosmice. Un alt sector al expoziţiei îl constituie colecţia mineralogică şi ecologică, în cadrul căreia sunt expuse eşantioane ale mineralelor specifice vestului şi nord-vestului României şi diorame ale ecosistemelor caracteristice judeţului Arad: zona de şes, zona de deal şi zona de munte, fiind reconstituit inclusiv mediul carstic prin amenajarea unei peşteri artificiale.  Colecţie paleontologică şi  sala acvariilor completează spectrul ştiinţelor naturii.
Programul de vizitare este: marţi – duminică: 9-17

Secţia Artă (etajul II al clădirii bibliotecii, Str. Gh. Popa de Teiuş nr. 2-4, tel. 256503)

Colecţia de artă este structurată pe următoarele domenii: pictură europeană sec. XVI-XIX, interioare de epocă, porţelan şi faianţă sec. XVIII-XIX, covoare orientale şi transilvane, galeria de artă românească sec. XIX- XX.

Muzeul deţine opere ale unor celebri pictori români şi maghiari ca Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Munkacsy Mihaly, Barabas Miklos, Lotz Karoly.
Programul de vizitare este: marţi – duminică: 9-17