19.08.2013 – Festivalul Concurs al Cântecului Popular din Ţara Zărandului

 

Staţiunea Moneasa va găzdui duminică, 19 august Festivalul Concurs al Cântecului Popular din Ţara Zărandului, ediția XLIII. Pe scena Teatrului de Vară din localitate va avea loc cu începere de la orele 14.00 prima secțiune a festivalului în cadrul căreia tineri solişti vocali din peste 10 judeţe vor interpreta câte o doină sau o baladă (fără acompaniament) şi un cântec de joc împreună cu orchestra de muzică populară „Rapsozii Zărandului”, dirijată de cunoscutul taragotist Petrică Paşca urmând ca în a doua parte a serii întrăgiții interpreţi arădeni Cornelia Căprariu Roman, Malvina Nagy, Tiberiu Crişan şi Voichiţa Suba să își încânte publicul.
După premierea câştigătorilor acestei ediții, programul va continua cu recitalul invitaţilor Mariana Anghel şi Ciprian Pomohaci.
Preşedintele juriului va fi prof. Gelu Stan, realizatorul emisiunilor folclorice la Radio Timişoara.