Oferta teatrală

 

Teatrul de Stat Arad, ( Bd. Revoluţiei 103, tel: 280016) care de la înfiinţare, în anul 1948, a pus în scenă aproape 400 de premiere în aproximativ 15000 de reprezentaţii.  Clădirea în care îşi desfăşoară activitatea a fost construită în anul 1874 în stil neoclasic, fiind locul unde de mai bine de 120 de ani se concentrează viaţa teatrală a Aradului. Stagiunea se desfăşoară în perioada septembrie-iunie. În fiecare an,  în luna octombrie, are loc “Festivalul de teatru clasic”, manifestare naţională la care participă cele mai reuşite spectacole din ţară.

Teatrul de Marionete, (Str. Episcopiei nr.15 , tel: 256922), care însufleţeşte lumea basmelor spre încântarea celor mici, din anul 1951. În luna mai, din doi în doi ani ,are loc Festivalul Internaţional Euromarionete, la care sunt invitate teatre de renume din lumea animaţie, atât din ţară cât şi din străinătate.  Stagiunea teatrală se desfăşoară în perioada septembrie-iunie.

Teatrul Vechi, (Str. Gh.Lazar nr 3, tel: 211918 ), unde au loc spectacole de teatru underground sau ale Teatrului de Curte

Teatrul  Maghiar, (Str. M.Eminescu nr.55-57, tel: 280716) înfiinţat în anul 2002.